Am adormit intre palmele tale.
Mi-e somn si teama
De glasul din launtrul meu. ***

dangăt de clopot calcă încet
glasul s-adune tăcerea s-o stingă
fără tropotul formei
lumina
se prelinge-n clepsidră

Liniste in rasarit,
Lacrimi in soare,
Topituri fierbinti in amurg
Si cuvinte uitate in trup. ***

miniaturi pictate-n tâmple preschimbă noaptea
mâhnite zilele își plâng sorocul uitate de soare-n apus
doar amintirile de trupuri uitate
prin colțuri aiurea
o pată albastră pe inima ta

Piciorul ar vrea sa alerge
Cat mai departe de prezent
Si,totusi,ingenuncheaza in fata propriului Eu,
Depunand la jumatatea hotarului existential
Un unic semn de intrebare,
O ultima stea.. ***

văzduhul s-afundă năluciri trecătoare
zarea stă tihnită
sarutul ei
închide amurgul
trecutul își plânge povestea
în templuri profanate
ultima stea…
în rugaciune

Ma intorc la linistea profunda
Parcurgand inclestarea ochiului tau
Si ascult ultimul freamat de dragoste. ***


liane de gânduri veșmintelor sfinte
împerecheză cuvinte
din dragoste
săruturi boltite

Privesc cerul.Este ca atunci
cand jucam sotron pe dalele rosii de piatra.
Ma uitam undeva sus si saream:o casuta ,inca una..
Si in tot acest timp
aglomeratia de albastru ma invada.
S-a gandit cineva ca si culorile canta? ***

ceasul sfios bate-n oglinzi
infinitul deasupra
mă caut în luna tacerii
alunecată-n grai nopților

O luntre ce aluneca incet
Pe filmul interior,
Topindu-se tot in prezent,
Prezent ce este de atatea ori
Un viitor...trecut ***

pe urmele pașilor
mă înalț spre tine
gândul se înfasoară în prezentul mereu imperfect
cerul își prelinge lumina
flamând
de margean viitor

In amurgul unui cuvant
Am rascolit adieri
Si am ramas privind
Apusul mut.
Mi-e sete de galbenul
Ce toamna-si revarsa pe vai,
Mi-e sete de buzele cerului
Ce risipeste lacrimi.
***

vremea dezbină boabe
de vie
noaptea-i o rugaciune
miresme crude
în chipul pamântului
clipele stau răstignite
de umbra
cerului

Din umbra gandului cazut
Petale de cristal pierdut
Iubirea ca un bob de nea
Zeita mea. ***

din bob de rouă singuratic și uitat
mantie îți voi țese
ca-n vals albastru
pe-ntinsele cărări
săruturi să-ne-ncânte
de vremuri viitoare.

Tipa orgoliul din mine,
Sinul greu iar fierbea
Sa-mi alaptez COPILUL.
Acum sotie nu eram
Si nici macar sihastru,
Ci doar un fir
De trandafir,
Incercanat,
ALBASTRU. ***





mângâierile dimineților calme
ramân ascunse în cumpăna nopții
nehotarât tic-tacul
bate cuminte tăinuite adâncuri
mă vei găsi cețurilor
în glasul tăcerii
poamele târzii
filă cu filă lumina
gânduri se vor naște din sine
poate va ploua cu verde
zadarnic murmură marea
la început a fost…
tăcut din cerul albastru
galben sângeriu ca o floare
masa încărcată cu zbor de stele ce se frâng
uneori se mai întâmplă că poetul regretă gestul uimirii
împovarat de buzele icoanei într-o taină a vămilor
privirea statuie în gândul fugar
e timpul iubirii


Trupul de mare,
Zvacnind ca mirul pamantului
In sangele inviorat de buzele soarelui,
Mirosea a valvataie nauca,
Intamplata tarziu,
Dintr-o farama de existenta,
Respiratie obosita,
Intr-o farama de spuma,
Intr-o farama de luna. ***

nici unde drum nu este
pe cale
coboară după noapte ziua
ne învaluie firescul ei amurg
e întâia zi și seară
tu

Nu sunt o eroina.
Nasc in fiecare clipa cate-un dor.
Lucruri galbene mustesc slabiciune
In trunchiuri straine.
Inconstient, vantul picteaza
Tiparul pasarii albe
In carnea timpului meu.
Talpi uimitoare croiesc
Drum vertical spre
Sensul iubirii de maine.
Este inca o zi. ***


ochii mei cotemplă în lacrimi de albastru
privindu-ți trupul
te rostogoleși de-a valma
în
câmpuri
flori păsări
cerboaica printr-un tunel însingurat
plânge în blesteme
amintiri...




La mulți ani !